Deputați peste Nistru
.jpg)
Poți fi deputat și totuși să fii scos din țară. Poți cere să revii și să primești acceptul cu o condiție: să nu mai faci politică. În Basarabia anului 1918, aceasta a fost experiența lui F. Stanevici.
În octombrie, reprezentanți ai Fracțiunii Țărănești și ai minorităților cer convocarea Sfatului Țării. Se apropie renunțarea la autonomia păstrată prin condițiile unirii din martie.
La 29 octombrie 1918 sînt arestați deputații F. Stanevici, K. Misirkov, M. Starenki, A. Osmolovski, I. Ponomariov, I. Krivorukov și V. Kurdinovski. Ulterior sînt expulzați peste Nistru, potrivit reconstituirii istoricului Octavian Țîcu.
La 8 noiembrie, Stanevici cere revenirea. Guvernatorul A. Văitoianu acceptă, cu condiția renunțării la activitatea politică. Pantelimon Halippa și Boris Epure protestează invocînd inviolabilitatea deputaților.
Memoriul din 20 noiembrie cere respectarea libertăților și a autonomiei. Miza este păstrarea condițiilor în care fusese acceptată unirea în martie. Cînd aceste garanții ajung să fie înlăturate, cei care cer respectarea lor se confruntă cu arestări și expulzări.
Un reprezentant ales putea fi expulzat, iar revenirea sa putea depinde de tăcerea politică. În asemenea împrejurări, absența opoziției din viața publică nu dovedește consimțămîntul ei. Cum mai poate fi verificată libertatea unei decizii cînd oameni care ar putea să i se împotrivească sînt îndepărtați?
Între condițiile acceptate în martie și renunțarea la ele în noiembrie se află această istorie a presiunii. Ea pune sub semnul întrebării încrederea în garanțiile politice oferite la unire: ce valoare are un angajament dacă apărătorii lui pot fi reduși la tăcere?
Sursa: Octavian Țîcu, „Controversele Unirii necondiționate (II): Memoriul din 20 noiembrie 1918”, 2 noiembrie 2018.
Din seria România Mare: dragoste, uneori… cu deasila.
Iași, 1866: opoziția în sînge · Boldur-Lățescu: proces și violență · Congresul întrerupt · Istrati: Moldova putea pierde