Istrati împotriva unirii
Ce pierde o țară atunci cînd i se promite că va deveni mai puternică? În 1856, Nicolae Istrati pune această întrebare înaintea unirii Moldovei cu Valahia. Pentru el, miza este existența politică a Moldovei: cine va hotărî pentru ea, unde se va afla puterea și ce garanții vor mai avea moldovenii după schimbare?
Broșura „Despre cvestiea dzilei în Moldova”, tipărită la Iași, la Institutul Albinei, este o împotrivire articulată la proiectul statului unic. Istrati discută instituții, interese materiale, rivalități și raporturi între marile puteri. Dincolo de entuziasmul unirii, el cere socoteala pierderilor.
Ce ascunde cuvîntul „unire”
Istrati începe prin a despărți apropierea dintre oameni de contopirea guvernelor. Ceea ce se prezintă drept unire este, în lectura sa, o centralizare politică. Afecțiunea dintre moldoveni și valahi nu arată, prin ea însăși, că ambele țări trebuie conduse din același centru.
De aceea, nici formula despre tăria unirii nu îi ajunge. O asociere poate fi folositoare sau păguboasă; numele ei nu înlocuiește demonstrația. La fel, rugăciunea bisericească pentru unirea tuturor privește, argumentează el, comunitatea religioasă și morală, fără să prescrie desființarea graniței politice dintre Moldova și Valahia.
Nici rangul de regat și nici înrudirea unui principe străin cu dinastiile europene nu i se par garanții suficiente. Istrati amintește că imperii, regate și dinastii au dispărut, în vreme ce Principatul Moldovei și-a păstrat existența. Cere susținătorilor schimbării să explice avantajele concrete, înainte ca moldovenii să renunțe la drepturile existente.
Moldova provincie, Iașul oraș de margine
Una dintre temerile cele mai apăsătoare privește locul Moldovei în noul stat. Istrati reproduce îngrijorarea proprietarilor și a negustorilor: Moldova ar putea ajunge provincie subordonată Valahiei, iar Iașul și-ar pierde rolul de capitală.
El evocă și perspectiva reducerii Iașului la importanța unui oraș precum Hîrlăul. Comparația exprimă teama unei capitale căreia i se retrag funcțiile politice și influența. Pentru cei ale căror familii, averi și activități sînt legate de Moldova, mutarea puterii are consecințe foarte concrete.
Istrati refuză să trateze aceste interese drept motive rușinoase. Dacă se cere un sacrificiu, trebuie explicat cine îl suportă și pentru ce. Invocarea generațiilor viitoare nu rezolvă problema: un proiect greșit ar putea lăsa copiilor tocmai pierderile pe care părinții au fost îndemnați să le accepte.
Fraternitate predicată, adversari intimidați
Broșura atacă și felul în care se poartă disputa. Istrati îi acuză pe unii partizani ai unirii că vorbesc despre fraternitatea cu cei de peste Milcov, dar îi insultă și îi amenință pe moldovenii care nu le împărtășesc programul.
Este acuzația unui participant la conflict, cu ținte politice precise. Totuși, întrebarea sa rămîne tăioasă: cum poate fi construită fraternitatea dintre două țări prin învrăjbirea oamenilor din aceeași țară?
El contestă și afirmația că majoritatea tuturor claselor sociale ar susține deja unirea. Cere ca opiniile să poată fi exprimate fără influențe, înainte de a fi numărate. Textul documentează contestarea consensului pretins; nu stabilește, singur, care tabără avea majoritatea.
Străinii ar putea cîștiga din sfada dintre noi
Pentru Istrati, rivalitatea dintre moldoveni și valahi ar putea reapărea în interiorul statului comun. Aceasta ar oferi marilor puteri ocazia de a interveni ca arbitri ai unor conflicte pe care centralizarea însăși le-ar fi provocat.
Susținerea unirii de către o putere vecină nu îi înlătură suspiciunile. Dacă acea putere urmărește propriile cuceriri, argumentează el, sprijinul ei poate ascunde un interes diferit de al moldovenilor. Tot astfel, venirea unui principe străin nu ar exclude dependența politică.
În finalul broșurii, avertismentul devine radical. Istrati se teme că înlăturarea suzeranității otomane ar deschide calea unei stăpîniri străine directe. Principatele unite ar putea sfîrși ca provincii fără privilegiile anterioare. El vede în diplomație un mijloc prin care asemenea cuceriri pot fi pregătite dinainte.
Acesta este scenariul său de pericol, formulat în 1856. Nu este dovada că un asemenea plan secret a existat. Este însă o mărturie despre neîncrederea profundă cu care un adversar al unirii privea promisiunile geopolitice ale epocii.
Fiecare țară cu propria casă
Alternativa propusă de Istrati este „o confederație strînsă cu Valahia și Serbia”. Moldova ar coopera cu vecinii, păstrîndu-și existența politică și instituțiile. Metafora sa este domestică: două familii înrudite se pot înțelege mai bine dacă fiecare își păstrează casa.
Programul începe cu păstrarea Moldovei ca principat separat și continuă cu reorganizarea instituțiilor sale. Istrati cere răspunderea miniștrilor și funcționarilor în fața reprezentanților țării, interzicerea recompenselor și a funcțiilor publice pentru deputați în timpul mandatului, precum și contribuția tuturor claselor la sarcinile statului.
Programul păstrează limitele epocii: reprezentarea este legată de proprietate și de capacitatea intelectuală, iar religia dominantă rămîne baza drepturilor politice. Reformele propuse nu echivalează cu democrația de astăzi. Ele arată însă că Istrati concepea reorganizarea Moldovei în interiorul unui stat distinct.
Broșura lasă o întrebare pe care imaginea unei uniri unanim dorite o ocolește: putea Moldova să se modernizeze și să coopereze fără să renunțe la puterea de a hotărî pentru sine? Înainte de 1859, Istrati răspundea afirmativ. Împotrivirea sa avea un program, iar prețul pe care îl vedea în centralizare era pierderea propriei țări.
Textul broșurii este disponibil în transcrierea amplă păstrată în arhivă. Fragmentul final publicat de Tipărituri vechi indică drept sursă Biblioteca Centrală Universitară din Iași.
Din seria România Mare: dragoste, uneori… cu deasila.