„Inventarea” limbii moldovenești și prestigiul împrumutului
Limba moldovenească ar fi fost „inventată” de sovietici. Formula circulă cu ușurința unui verdict și adună într-un singur cuvânt o istorie de intervenții asupra alfabetului, vocabularului și normei literare. În centrul acestei istorii se află însă o limbă vie, asupra căreia puterea sovietică și-a exercitat ambiția de a decide cum trebuie să vorbească și să se recunoască oamenii.
În catalogul Bibliotecii Centrale Universitare din Iași figurează o carte tipărită în 1795, cu titlul „Gramatica theologhicească scoasă în limba moldovenească”. Denumirea aparținea deja unei tradiții scrise, unor cititori și unei lumi culturale. RASSM avea să apară în 1924.
Sovieticii au intervenit asupra acestei moșteniri. Au selectat particularități locale, au impus norme, au schimbat alfabetul și au orientat vocabularul după prioritățile politice. În anumite etape, rusificarea și cultivarea programatică a diferențelor au împins exprimarea oficială spre forme îndepărtate de firescul limbii.
Cercetarea lui Alexandr Voronovici urmărește aceste reorientări, inclusiv apropierea de un alt canon literar în perioada latinizării din anii 1932–1937. Trecerea la alfabetul latin în 1932 și revenirea la cel chirilic în 1938 arată ritmul în care decizia politică putea răsturna direcția culturală.
Puterea lucra asupra unei limbi existente, cu vorbitori, memorie și particularități proprii. Îi administra forma publică și încerca să-i fixeze locul în ordinea sovietică. Aici se află materia concretă a discuției: rusificare, standardizare dirijată, schimbări de alfabet și instrumentalizare identitară.
Cuvântul „inventare” mută însă judecata de la intervenția administrației la însăși existența moștenirii moldovenești. O politică a unei epoci ajunge astfel să țină locul întregii istorii.
Rusismele, franțuzismele și măsura prestigiului
Comparația cu franțuzirea secolului al XIX-lea merită făcută tocmai pentru a vedea cum judecăm transformările limbii.
Elitele din Principate au preluat masiv vocabular, formule și deprinderi culturale franceze. Franceza oferea acces la educație și idei, dar și prestigiu social. În saloane, în corespondență și în conversația celor preocupați de propria distincție, împrumutul putea deveni o demonstrație de rang.
Studiul Elenei Deju asupra influenței franceze urmărește rolul tinerilor formați la Paris și amintește ironizarea exceselor acestei influențe de către scriitori. Literatura a păstrat destule personaje pentru care franțuzirea vorbirii mergea mână în mână cu pretenția de superioritate.
Transformarea a intrat în istoria modernizării. Exagerările au rămas în comedii, iar o mare parte a vocabularului împrumutat s-a așezat în limbă.
În cazul influenței ruse, discursul public recurge mult mai repede la „schimonosire”, „falsificare” și „inventare”. În cazul influenței franceze, primează „îmbogățirea”, „rafinarea” și „europenizarea”. Prestigiul sursei pare să cântărească uneori mai mult decât amploarea schimbării.
Împrejurările istorice au fost diferite, iar presiunea statului sovietic are propria răspundere. Tocmai de aceea, analiza cere precizie: ce cuvinte au fost introduse, prin ce mijloace, ce forme au fost impuse și cum au fost primite de vorbitori. Același interes pentru efectele asupra limbii ar merita păstrat și când împrumuturile vin din direcții mai admirate.
Engleza și noul vocabular al autorității
Astăzi, prestigiul vorbește tot mai des englezește. Avem „meeting”, „feedback”, „deadline”, „follow-up”, „training” și „networking”. În anumite medii, o conversație despre lucruri obișnuite capătă aerul unei ședințe ținute pentru un public imaginar din străinătate.
Chiar pagina Ministerului Educației despre oportunitățile de internship folosește, alături de acest termen, formulele „part-time” și „full-time”. Vocabularul circulă din mediul profesional în comunicarea instituțională și primește, prin această folosire, autoritate.
Unii demnitari își împodobesc discursul cu asemenea expresii, lăsând cetățeanului osteneala traducerii. Studiile la Harvard sau la alte universități prestigioase ar merita să se audă în claritatea ideilor. Câteodată se aude mai ales accentul prestigiului. Ridicolul încape într-un „deadline” rostit solemn acolo unde încăpea foarte bine un termen.
Într-un articol din 2022 despre discursul public și limba rusă, am semnalat și inscripția în engleză de la intrarea Curții Constituționale. Alegerea limbilor de pe fațada unei asemenea instituții aparține aceleiași geografii simbolice a prestigiului.
Între timp, anglicizarea este discutată îndeosebi ca adaptare la prezent. Împrumuturile rusești poartă adesea povara geopoliticii; cele englezești beneficiază de creditul modernității.
Aici merită privită rusofobia ca reflex cultural: respingerea unui cuvânt pentru simpla lui proveniență rusească, însoțită de disponibilitatea de a primi aproape orice echivalent occidental. Criteriul devine originea, iar grija pentru limba proprie trece în plan secund.
În asemenea alegeri, globalismul rusesc poate fi înlocuit cu unul anglo-saxon, păstrându-se deprinderea de a căuta în afară măsura valorii. Centrul se schimbă. Periferia continuă să imite.
Ce păstrăm din ceea ce numim al nostru?
Pentru care valori naționale luptăm, dacă asimilăm modele și influențe străine mai repede decât ne întreținem propria moștenire?
Numele limbii provoacă pasiuni politice, în timp ce vocabularul, obiceiurile și memoria locală se pot retrage aproape pe neobservate. Moldoveneasca este chemată să răspundă pentru deciziile comisarilor sovietici, iar expresia împrumutată ieri din engleză intră în birou cu legitimația progresului.
Ce am pierde dacă ne-am numi limba așa cum o numeau și strămoșii noștri — moldovenească? Și ce am pierde dacă am lăsa colindatul și am sărbători doar Halloweenul?
Între aceste două întrebări încape o bună parte din contradicția politicii noastre culturale.
UNESCO evocă estimarea dispariției unei limbi la fiecare două săptămâni; o analiză publicată în 2026 în Cambridge Prisms: Extinction consideră acest ritm probabil supraestimat. Limbile continuă să dispară, odată cu transmiterea lor între generații. Ne-am putea pomeni cu toții vorbind englezește, mâncând la McDonald’s și aflând despre plăcinte doar din manualele de istorie.
Patrimoniul primește cuvinte solemne la aniversări. În viața de fiecare zi, prestigiul se caută adesea în altă parte. Graiul bunicilor rămâne pentru evocări, iar limba succesului se umple de formule străine.
Pentru oamenii care își păstrează încrederea în biserică, până și acest refugiu este atras în confruntări politice și dispute de jurisdicție între centre din afara țării. Limba, tradiția și credința ajung, fiecare în felul său, obiecte ale reorientării.
O cultură a servilismului se întreține tocmai prin această nevoie de validare exterioară. Ea poate purta succesiv vocabular rusesc, francez sau englez și poate privi cu aceeași jenă spre ceea ce a moștenit acasă.
Istoria limbii moldovenești merită scoasă din această succesiune de fidelități. Textele vechi, cărțile, graiurile, cântecele și experiența vorbitorilor îi dau o întindere pe care formula „invenție sovietică” o reduce la câteva decenii de administrație.
RASSM a intervenit asupra limbii prin mijloacele puterii sale. Generațiile de astăzi intervin prin propriile alegeri, prin școală, presă, instituții și felul în care își cresc copiii.
Peste încă un secol, va conta și ce le-am lăsat noi.