Despre ajutorul de materiale medicale oferit de România R. Moldova
As dori sa adaug si yo câteva copeici despre ajutorul de materiale medicale oferit de România R. Moldova
În primul rând, aș dori să exprim sincere mulțumiri guvernului de la București pentru ajutorul acordat, mulțumiri care, de altfel, au fost exprimate de toți oficialii de la putere și din opoziție și de populația Moldovei.
Aș vrea însă să amintesc totuși că așa donații cât la nivel de țari, și la nivel local, au loc pentru a face și un show. Bunăoară, camioanele (care, atenție, nu sunt parte a ajutorului!) venite din România erau din careva cauze de pompieri (la ce bun echipamentul de pompier unui transportator de cutii, se înțelege, însă cam greu), gata la paradă, spălate, de culoare roșu aprins, cu inscripții gigantice “pentru R.Moldova” pe fiecare camion. România a cerut ca cutiile să fie primite cu tot alaiul, în PMAN, cu corteje de fanatici în frunte, se pare, cu un fost primar, care strigau și huiduiau guvernul cât puteau, de a fost nevoie să intervină ambasadorul român să îi roage să plece de acolo, și presa care umfla kestia asta scriind care de 3.5, care de 4 mln € (ramâine de precizat cum au fost calculate aceste sume)…
Sigur ca Românii merita un mersi.
Și atât președintele, cât și Guvernul deja au exprimat aceste mulțumiri fraților noștri de peste Prut.