Jelui-m-aș și n-am cui,
Jelui-m-aș blogului, Blogului, on-line-ului…
(fragment dintr-o jeluire populară)

Moldovenii, ca orice popor, vor să-și schimbe viața. Majoritatea spre bine. Însă cum pe zi ce trece, Moldovenii o duc din ce în ce mai bine - la propriu da ar Domnul să fie spus, însă până când se mulțumesc și cu ghilimelele - unii moldoveni dau soluții aș zice originale, dacă nu ar fi deja învechite…

Inițial, grupul asta de Moldoveni, așa cum și se cuvine unui Moldovean, se jeluie…

Fericit e Moldoveanul de astăzi, căci e o perioadă prielnică de a se jelui. Omul are toate motivele, și, mai ales în această perioadă, jeluirea îi dă senzația că împlinește ceva util. E ceva ce poate fi partajat cu un alt Moldovean. Ceva pentru care generațiile viitoare de Moldoveni l-ar pune pe piedestal și ar zice: iată, acesta era un exemplu de jeluitor și a avut un imens aport în jeluirea națională!

Generațiile tinere de Moldoveni vor putea studia în manualele școlare de jeluire primară toate subtilitățile și “figurile de jel” utilizate de Moldoveanul nostru…

”- Vasilică! Ia să te vedem la tablă! Hai, am avut pe azi de dejeluit romanul recent a lui Ion Bumburuz, ‘Vină-coași’…”

Gluma-glumei, însă dacă e să vedem obiectiv și să includem și mai ales acest articol, scris de un moldovean tipic, păi, majoritatea articolelor deplâng situația existentă. Critică guvernarea existentă și acțiunile ei. În caz mai complex, se aplică o doză de ironie. În cazuri extreme, articole scrise de fanatici pragmatici se dau exemple similare din alte țări… Însă atât.

Imaginați-vă sărmanul demnitar ce citește așa opisuri… Și așa nu-i, adesea, supraîncărcat de capacități intelectuale deosebite, da încă și îi mai toarnă lumea jeluirile pe cap… Se irită omul nostru și închide internetul…

“Eu, săracu, și așa lucrez pentru popor în sudoarea… palmelor, da ala încă și nu e mulțumit. Și ce vrea de la mine? Ce propune? Nică… Apăi dară și… aiurea?”, se gândește funcționarul nostru, “Eu, iaca, am familie de hrănit, și iaca și la odihnă trebuie să mergem oleacă, ia să vedem ce se propune acolo…”

Și are dreptate. Nu propui nică? E normal.

E, ziceam la începutul acestei jeluieli, că unii moldoveni totuși se evidențiază din această categorie cenușie de plângători veșnici și… vin cu propuneri! Nu știu din ce considerente apar așa oameni, probabil niște modificări genetice, însă da, vin cu propuneri…

O să vă povestesc în următorul articol în ce constă acea propunere de a lichida Moldova…