Se zice ca odată demult, încât nici nu se mai știe de când, Moldova era fata mare. De frumoasă era, sau nu, nu se știe, dar avea gropite pe obraji, purta straie verzi, șoptea a izvoare, pregătea tocana de porc cu brânza de oaie și măligă.

A cui era fata asta, nu se știe, însa trăia la o răscruce de drumuri, într-o casa de lut și vecinii din când în când veneau sa o ceara de nevasta. Nici fata nu era chiar urata, însa mai degrabă le interesa lotul casei, căci, la asa o răscruce, se putea de făcut o cârciuma buna, de vândut vin cu paharul sau butoiul...

Fata, nici ea, nu era împotrivă sa se mărite, căci, singura la gospodărie, ii era și greu, și urat, dar și greu unei femei singure la gospodărie, când gardul mai trebuie de fixat, când un dulap de reparat, și apoi, la răscruce, umbla fel de fel de lume, trebuie și un om la casa, sa aibă cine bate cu pumnul în masa, când ii vorba de a lua decizii, sau cu pumnul în bot, în caz dacă botul intra neinvitat și pe neprins de veste...

Asa deci, fără sa stea mult pe gânduri (cu asta Moldova nu avea probleme), când a venit unul din candidați, Moldova nu s-a împotrivit destul de energic ca candidatul sa considere un refuz, și candidatul a fost adoptat...